Fostul ministru al Justiției, Alexandru Tănase spune că este devreme să discutăm în Moldova despre crearea unei Curți Anticorupție pentru că ea riscă să fie ușor transformată în pluton de execuție
Tănase a declarat la emisiunea POLITIK LIVE că în Moldova, încă, nu avem un nivel suficient de independență judiciară și de maturitate a clasei politice încât să facem un pas atât de riscant.
El mai spune că această instanță nu va avea de lucru din cauza că, la un moment dat, dosarele se vor consuma, „iar dacă vom ajunge să creăm curți anticorupție pentru doctori, profesori sau consilieri de la sate, este mult prea scump și ineficient”
„ Atunci când dosarele de corupție vizează clasa politică și sunt controlate de trei patru judecători ne întoarcem la situația când aveam instanțele economice unde toată economia era controlată dintr-un singur cabinet. Noi încă nu avem un nivel suficient de independență judiciară și de maturitate a clasei politice încât să facem un pas atât de riscant. Aceste instanțe nu vor avea de lucru din cauza că la un moment dat dosarele se vor consuma, iar dacă vom ajunge să creăm curți anticorupție pentru doctori, profesori sai consilieri de la sate este mult prea scump și ineficient”, a menționat Tănase
Fostul ministru al Justiției mai spune că, la ora actuală, este mult mai important să ne focusăm pe obținerea unui corp de judecători integru care ar judeca onest și nu ar sta să aștepte nici indicațiile puteri și nici plicurile cu bani.
„Vreau să vă mai spun că societatea are așteptări false că un dosar de corupție poate fi examinat într-un an, nu există așa ceva, luați cazul Sarkozy în Franța. Trebuie să facem distincția între dosarele de corupție și alte crime care se comit. Este cu totul altă filozofie a dreptului penal în cazul dosarelor de corupție” a precizat Alexandru Tănase.
Instituția prezidențială a prezentat conceptul privind crearea instanței judecătorești specializate anticorupție. Potrivit documentului publicat, instanța respectivă va avea până la 15 judecători, selectați prin concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii și numiți de către președintele Republicii Moldova.
În competența judecătoriei vor fi toate cauzele de la Procuratura Anticorupție și toate contestațiile pe actele Autorității Naționale de Integritate, inclusiv cererile de confiscare a averii nejustificate.