Republica Moldova deschide cu Uniunea Europeană 17 noi capitole de negociere, aferente clusterelor „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Astfel, țara ajunge la 24 dintre cele 33 de capitole de negociere, în timp ce autoritățile își propun să încheie negocierile de aderare până în 2028.

Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Vasile Tofan, care a subliniat că Republica Moldova se află într-o cursă contra cronometru pentru realizarea acestui obiectiv.

„Avem multe de făcut într-un timp scurt, dar astăzi facem un pas important: deschidem cu UE 17 noi capitole de negociere”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, cele două clustere vizează domenii care pot avea efecte directe asupra cetățenilor și mediului de afaceri. Printre acestea se numără oportunitățile de angajare în Uniunea Europeană, recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale, precum și protejarea drepturilor la pensie pentru persoanele care au muncit în mai multe state.

Totodată, negocierile vizează investițiile în industrie și cercetare, consolidarea siguranței serviciilor financiare și facilitarea accesului companiilor moldovenești pe piața europeană.

Premierul a recunoscut că deschiderea capitolelor a fost o etapă dificilă, însă a avertizat că urmează o perioadă și mai solicitantă, în care Republica Moldova va trebui să adopte reforme, să ajusteze legislația și să asigure funcționarea instituțiilor la standarde europene.

„Însă hotărârea noastră de a merge în UE este mai puternică decât obstacolele care ne stau în față”, a afirmat șeful Executivului.

Potrivit acestuia, obiectivul procesului de aderare este ca cetățenii și antreprenorii din Republica Moldova să beneficieze de drepturi și oportunități similare celor din statele membre ale Uniunii Europene.

Tofan a mulțumit echipelor implicate în procesul de negocieri și a calificat deschiderea celor 17 capitole drept un progres în parcursul european al țării.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE