Deputatul PD, Valentina Buliga s-a aflat pe teritoriul Aeroportului în timpul exploziei din Bruxelles, transmite agenția rusă de presă RIA Novosti. Potrivit sursei, legiuitoarea se află acum în afara oricărui pericol.
Însăși Buliga a afirmat că se afla în Aeroport și era într-o stare de șoc. „Totul s-a întâmplat practic în fața mea. Am văzut oameni speriați, salvatori, pompieri, copii și oameni răniți, care erau evacuați in aeroport. Foarte multă panică și lacrimi. Acum mă îndrept spre Ambasada R. Moldova din Bruxelles”, a declarat Buliga. Ea a mai spus pentru sputnik.md că nu a avut de suferit. 
Colegul ei de partid, democratul Dumitru Diacov a menționat că Valentina Buliga urma să plece la ora 8, cu o cursă avia. „I-am sunat după explozie. Mi-a spus că Aeroportul este blocat și nimeni nu este lăsat să intre înăuntru. Mi-a mai spus că în jur e fum și oameni răniți... Acum ne aflăm la Bruxelles, dar urmează să plecăm mâine.
Între timp, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău informează că este în permanentă legătură cu autoritățile belgiene, pentru a afla dacă printre victime sunt sau nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE