Inculpatul a fost condamnat recent pentru violenţa în familie, după ce fiul agresorului a depus o plîngere.
Procuratura Generală informează că persoanele care pot depune petiţii privind aplicarea violenţei în familie sau în legătură cu pericolul iminent de săvîrşire sunt victima şi membrii de familie; persoane cu funcţii de răspundere şi profesioniştii care vin în contact cu familia; autoritatea tutelară; alte persoane care deţin asemenea informaţii.
Potrivit datelor oficiale, în majoritatea absolută a cazurilor adresările parvin de la victime şi membrii de familie. În special, se adresează soţiile sau fostele soţii care continuă să locuiască cu fostul soţ într-o casă sau se află în dependenţă materială faţă de fostul soţ sau concubin. Au fost, de asemenea, înregistrate cîteva adresări ale părinţilor împotriva acţiunilor violente comise de copiii lor maturi.
În perioada anului 2009 şi 9 luni ale anului 2010 în procuraturile teritoriale au fost înregistrate 278 cereri şi petiţii privind aplicarea violenţei în familie.
Din totalul de 278 petiţii examinate, au fost recunoscute drept fondate 231 adresări.  Drept rezultat au fost pornite 24 cauze penale, alţi 186 agresori au fost sancţionaţi contravenţional. În acelaşi timp, procurorii au înaintat 34 cereri pentru eliberarea ordonanţei de protecţie şi repunere în drepturi a victimelor violenţei în familie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE