Curtea Constituțională a Moldovei a recunoscut drept neconstituțională interzicerea utilizării simbolurilor regimului comunist totalitar,secera și ciocanul, şi a promovării ideologiilor totalitare,anunţă Politik.md.Curtea a decis să se ralieze opiniei comune exprimate de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) și Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/BIDDO) în Memoriul Amicus Curiae transmis la 11 martie 2013 la solicitarea Curţii Constituţionale.
În particular, Curtea a reţinut că reglementarea utilizării unor simboluri, inclusiv interzicerea acestora, şi contracararea promovării ideologiilor totalitare constituie apanajul Parlamentului. În acelaşi timp, în măsura în care asemenea reglementări riscă să aducă atingere unor drepturi şi libertaţi fundamentale, este necesar să se asigure claritatea, necesitatea şi proporţionalitatea acestora
Curtea a reţinut că, în prezenta cauză, dispoziţiile contestate urmăresc un obiectiv legitim. Cu toate acestea, normele contestate nu corespund cerinţelor de claritate şi previzibilitate. Pentru acest motiv, Curtea a conchis că normele contestate nu corespund normelor constituţionale în partea ce ţine de testul calităţii legii.
Potrivit deciziei înaltei instanţe, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale articolele 4 alin. (5) şi 22 alin. (1) lit.e) din Legea privind partidele politice, 671 din Codul contravenţional şi art. 3 alin. (41) din Legea cu privire la libertatea de exprimare, în redacţia Legii de completare nr. 192 din 12 iulie 2012. Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Totodată, la hotărârea Curţii există o opinie separată parțial concordantă a dl judecător Igor Dolea și o opinie separată disidentă a dl judecător Alexandru Tănase.
Hotărârea este definitivă şi nu poate fi supusă nici unei căi de atac. Amintim,că sesizarea a fost depusă de către deputaţii PCRM, după ce acestora li s-ainterzis să participe în campanii electorale, utilizând simbolicile comuniste.