“Urşi n-avem, Lupu rămâne”, a declarat preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, cu referinţă la candidatura Alianţei la funcţia de preşedinte.
Deputaţii din Alianţă au precizat presei marţi, 20 octombrie, că Marian Lupu rămâne singura candidatură a Alianţei şi că potrivit Constituţiei, a doua candidatură este doar recomandată, nu şi obligatorie. Totodată, deputaţii s-au arătat confuzi în ce priveşte procedura de alegere a preşedintelui şi nu au putut preciza dacă aceasta va avea loc la 23 octombrie aşa cum s-a preconizat anterior.
“De la 2000 încoace iată avem acest spectacol cu două candidaturi. Oare nu este aceasta o înjosire? Noi am declarat de la bun început că vom face ordine în toate domeniile, inclusiv la capitolul alegerii şefului statului. Noi am aşteptat că şi comuniştii vor înainta candidatura lor. Dar la ce să discretităm şi acest important exerciţiu de alegere al şefului statului. Constituţia nu obligă două candidaturi, ci le recomandă doar”, a declarat prim-vicespeakerul Serafim Urechean.
“Va avea loc o şedinţă specială la 23 octombrie, iar decizia îi va aparţine Parlamentului”, a ţinut să precizeze preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu.
În acelaşi timp, deputaţii comunişti susţin că nu vor participa la alegerea preşedintelui ţării şi nici nu vor înainta o candidatură dacă va fi anunţat turul doi.
“Oricum pentru toată lumea este clar că la 23 octombrie nu va fi ales preşedintele. În luna mai a fost aceeaşi situaţie, iar noi am înaintat două candidaturi”, a declarat deputatul comunist Vladimir Ţurcan.
Pe de altă parte, Marian Lupu a declarat recent că în cadrul PCRM sunt mai mulţi deputaţi care l-ar susţine. În cazul în care pe 23 octombrie nu va fi ales preşedintele ţării, va urma turul doi. Dacă nici atunci nu este ales şeful statului, preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi în 2010 urmează să fie organizate alegeri anticipate.