Ungaria a preluat președenția rotativă a UE, iar odată cu preluarea mandatului premierul ungar Viktor Orban a sosit într-o vizită la Kiev pentru a discuta cu președintele Ucrainei „posibilitatea de a crea pace”, notează G4Media.ro
În timpul unei întâlniri cu Volodimir Zelenski, Orban a spus că i-a cerut președintelui Ucrainei să se gândească „dacă este posibil să se ia o pauză, să înceteze focul și apoi să înceapă negocierile”.
Orban a subliniat că nu a insistat asupra inițiativei sale și a acceptat argumentele ucrainene. „Sunt foarte recunoscător președintelui pentru opinia sa sinceră cu privire la această problemă”, a spus Orbán.
Zelenski și Orban au convenit să deschidă prima școală pentru copiii vorbitori de ucraineană din Ungaria. Orban a susținut inițiativa lui Zelenski și a subliniat că, odată cu sosirea unui număr mare de refugiați ucraineni în Ungaria, a fost nevoie să-i instruiască. În plus, Ucraina și Ungaria pregătesc un acord privind relațiile bilaterale.
„Conținutul dialogului nostru cu privire la toate problemele de astăzi poate deveni baza unui viitor document bilateral între statele noastre, care va reglementa toate relațiile noastre și se va baza pe o abordare în oglindă a relațiilor dintre țări”, a spus Zelenski.
Kremlinul nu aşteaptă nimic de la vizita la Kiev a premierului ungar Viktor Orban, cunoscut pentru relaţiile sale bune cu Rusia, în contextul în care şeful guvernului de la Budapesta a avut marţi o întâlnire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a transmis preşedinţia rusă
„Nu aşteptăm nimic (de la vizită) şi nu este treaba noastră să o comentăm. Dar este de înţeles că Ungaria, care a preluat preşedinţia (Consiliului) Uniunii Europene, trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
El a adăugat că, în opinia sa, Orban este ghidat în acest caz de interesele Bruxellesului şi nu de cele ale Ungariei, deşi este cunoscut ca un apărător ferm al intereselor naţionale.
Întrebat dacă administraţia ungară a contactat Kremlinul înainte de vizita lui Orban la Kiev, Peskov a răspuns că nu.
Kievul vede în Budapesta un aliat al Moscovei, în timp ce Ungaria acuză Ucraina că nu respectă drepturile minorităţilor etnice care trăiesc pe teritoriul său, inclusiv ale celor 150.000 de etnici maghiari.