Republica Moldova ar putea beneficia de o integrare treptată în anumite domenii ale Uniunii Europene, înainte de a deveni stat membru cu drepturi depline. Comisia Europeană lucrează la un mecanism care ar permite țărilor candidate să participe la anumite sisteme europene dacă îndeplinesc criteriile necesare, fără a aștepta finalizarea întregului proces de aderare.
Declarația a fost făcută de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, după Conferința Interguvernamentală Moldova–UE, în cadrul căreia au fost deschise negocierile pentru clusterele „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”.
Oficiala europeană a explicat că Bruxellesul analizează posibilitatea de a depăși abordarea potrivit căreia beneficiile integrării europene pot fi obținute doar după îndeplinirea tuturor condițiilor pentru aderare.
„Am sugerat Comisiei Europene să ne detașăm de raționamentul «totul sau nimic», adică poți să devii membru doar atunci când ai întrunit toate condițiile. Asta rămâne, dar, când vorbim despre consolidarea integrării treptate, dacă realizezi criteriile pentru a deveni parte a unui sistem, e posibil să devii parte a acestui subsistem”, a declarat Marta Kos.
Potrivit comisarei, noua abordare este în curs de elaborare, iar Comisia Europeană urmează să prezinte mai multe detalii pe 4 noiembrie, când este așteptat un nou pas în dezvoltarea mecanismelor de integrare treptată.
Kos a precizat că vor fi analizate parteneriate în mai multe domenii, inclusiv în sectorul energetic, care să aducă beneficii atât statelor membre ale Uniunii Europene, cât și Republicii Moldova.
Conceptul de aderare treptată la Uniunea Europeană înseamnă că Republica Moldova ar putea obține acces la anumite politici, sisteme și sectoare ale UE înainte de a deveni oficial stat membru, cu condiția să îndeplinească standardele europene în domeniile respective.
Moldova beneficiază deja de unele forme de integrare treptată
Acest concept nu este doar o idee pentru viitor. Republica Moldova beneficiază deja de anumite avantaje înainte de aderarea propriu-zisă.
- Plăți în euro: din octombrie 2025, Moldova face parte din SEPA, sistemul care facilitează transferurile în euro.
- Roaming: din ianuarie 2026, cetățenii pot beneficia de regimul european „Roam Like at Home”, în condițiile aplicabile.
- Comerț și vamă: participarea la Convenția privind regimul de tranzit comun simplifică transportul mărfurilor peste frontiere.
- Energie: Moldova își aliniază regulile și piețele energetice la cele europene, inclusiv prin dezvoltarea pieței de energie electrică și a interconexiunilor


