Un partid politic din R. Moldova și-a declarat sprijinul față de acțiunile Mitropoliei Moldovei preconizate pentru 19 mai și anunță că va participa și ei la acțiunile de protest. În acest sens, formațiunea va organiza o acţiune socială „Mama+Tata+Eu= o familie fericită”, unde va sensibiliza locuitorii capitalei privind importanţa familiei şi modul perceperii acesteia de către copii noştri, anunță Politik.md.
Este vorba despre Partidul Social Democrat, care susține declaraţia ÎPS Mitropolit Vladimir, privind organizarea unui Serviciu Divin pentru credincioşii din Republica Moldova în data de 19 mai cu scopul de a sublinia valorile enoriaşilor moldoveni şi de a proteja familia ca structura de bază a societăţii. De asemenea, ei salută cererea bisericii moldave privind abrogarea legii egalităţii şanselor.
Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții partidului au criticat dur acțiunile actualei guvernări, pentru faptul că încurajează alte tipuri de relaţii, care, potrivit lor,„scot în evidenţă dezmăţul şi dezordinea în societate”.  „Am expus, în acelaşi timp, că doar în familie putem educa o nouă generaţie responsabilă şi cu spirit civic însăprit, totodată doar în familie sunt transmise valorile importante ale spiritului uman. Deşi am făcut publică poziţia PSD împotriva aprobării Legii cu privire la asigurarea egalităţii şanselor, deputaţii nu au ţinut cont nici de opinia formaţiunii noastre, dar nici de poziţia reprezentanţilor bisericii, deşi majoritatea din ei se consideră credincioşi, în sensul adevărat al cuvîntului”, se anunță în comunicat.
De asemenea, membrii formațiunii mai scriu că Republica Moldova are un model creştinesc şi moralicesc transmis din generaţii, care nu va permite distrugerea acestuia de către politicieni. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE