O nouă licitație organizată la Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) s-a încheiat fără succes. Motivul anulării a fost lipsa concurenței, după ce doar o companie a participat la selecția pentru închirierea spațiilor comerciale din zona sterilă, destinate alimentației publice și comerțului specializat.

Conform unui comunicat emis de AIC, comisia de licitație s-a reunit astăzi, 21 octombrie, și a decis anularea procedurii din cauza prezenței unui singur participant pentru loturile 1 și 2.

Pe 19 octombrie, a fost finalizată etapa de înscriere pentru licitația privind spațiile Duty Free din aeroport. La acel moment, reprezentanții AIC au menționat că singura companie care și-a exprimat interesul și a depus documentele necesare a fost Lagardere, din Franța.

În ianuarie 2024, Aeroportul Chișinău a anunțat primul concurs pentru închirierea spațiilor comerciale din zona Duty Free. După acest anunț, unii politicieni din opoziție și experți au declarat că licitația din aeroport este o schemă ilegală de înstrăinare a activelor de stat profitabile și că condițiile concursului au fost create astfel încât să poată fi câștigată doar de o singură companie – Lagardere Travel Retail. Licitația a fost anulată, deoarece au fost primite cereri doar de la două companii – LeBridge și Lagardere.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE