Un marş unionist similar cu cel de ieri, 16 septembrie din Chișinău, va avea loc și în Bucureşti pe data de 21 octombrie curent, susțin organizatorii marșurilor unirii. Potrivit lor, acesta va avea obiectivul de a sensibiliza opinia publică din România referitor la necesitatea Unirii, informează Politik.md.

Reprezentantul Platformei Civice „Acţiunea 2012”, Constantin Codreanu, a declarat că a sosit vremea demarării procesului de unificare a celor două state româneşti: „Am încredere că participarea masivă la Marşul Unirii va responsabiliza factorii decizionali de pe ambele maluri ale Prutului şi va constitui fundamentul în iniţierea procedurilor de unificare de facto a Republicii Moldova cu România», a punctat acesta.
 
La începutul evenimentului a participat şi primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, care a ţinut să îi salute pe cei prezenţi. De asemenea, numeroşi oameni de cultură, formatori de opinie, istorici sau politicieni s-au alăturat acţiunii stradale pentru a sprijini dezideratul reîntregirii naţionale, formând un Cordon al Libertăţii.
 
În cadrul marşului unionist, participanţii au prezentat o serie revendicări comune pentru asigurarea direcţiei europene a Republicii Moldova: revizuirea Constituţiei prin schimbarea denumirii limbii de stat în limba română; soluţionarea conflictului transnistrean ; respectarea dreptului minorităţilor la conservarea limbii şi culturii conform normelor europene şi scoaterea Partidului Comuniştilor în afara legii.
 
Marşul Unirii a fost organizat de Platforma Civică Acţiunea 2012, o coaliţie de peste 30 de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă din România, Republica Moldova, alte ţări europene şi din Statele Unite ale Americii, care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE