Asociația Promo-LEX continuă să primească plângeri din partea rudelor victimelor torturii și a tratamentelor inumane sau degradante, aplicate de reprezentanții organelor de forță de la Tiraspol, comunică Politik.md.
Mai bine de jumătate de an, mama lui Alexandr Lipovcenco, un tânăr ucrainean originar din Dnestrovsk, condamnat la 3 ani închisoare pentru „extremism” alertează zădarnic autoritățile locale și internaționale cu privire la faptele de tortură și procesul inechitabil la care este supus fiul său. Ecaterina Lipovcenco susține că fiul ei, a fost găsit vinovat pentru că anchetatorii de la KGB au depistat printre caietele sale, un text, care, în opinia KGB este extremist. Fiul se declară nevinovat și a protestat regulat declarând greva foamei. Din cauza maladiilor sale, dar și a formei de protest, starea sănătății lui Alexandr Lipovcenco s-a agravat.
Alexandr a declarat greva foamei din ziua arestării, 7 iulie 2015, periodic renunțând la forma de protest, din cauza slăbiciunilor dar și a presiunilor din partea administrației Izolatorului. În această perioadă a slăbit, iar bolile de care suferă s-au acutizat. La întrevederea din 14 aprilie 2016 mama l-a observat extenuat, avea pete galbene pe corp și abia mișca picioarele. Medicii din închisoare dau asigurări că starea sănătății lui este în afara pericolului, precum că este supravegheat permanent și că-i sunt administrate preparate medicale. În același timp, aceștia refuză oricare investigație medicală din afara închisorii.