digi24.roUn băiat de 12 ani s-a împuşcat din neatenţie cu arma de vânătoare a tatălui său, scrie publika.md. Potrivit sursei, incidentul a avut loc în această după-amiază pe malul unui lac din preajma satului Ciutuleşti.
Acolo băiatul a mers la pescuit împreună cu un prieten, iar tatăl victimei muncea în calitate de paznic la iaz.
Copilul a luat arma părintelui, care era plecat acasă, şi a început să se joace cu ea. Într-un moment de neatenţie, băiatul şi-a tras un glonţ în regiunea pieptului şi a murit pe loc.
Prietenul victimei i-a anunţat imediat pe tatăl şi bunica minorului. Inspectoratul de Poliţie Floreşti urmează să stabilească exact circumstanţele în care a avut loc tragedia.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE