Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a luat act de raportul de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo, în perioada mandatului său, care a durat până în octombrie 2021.

Astfel, Stoianglo poate fi demis. După examinarea raportului, CSP a anunțat că va propune eliberarea acestuia din funcția de procuror general.

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, spune că nu știe dacă și când va semna președintele Maia Sandu decretul de demitere a lui Alexandr Stoianoglo din funcție.

,,Comisia întreprins toate măsurile necesare, inclusiv a audiat procurorul general suspendat. Nu sunt purtătorul de cuvânt al președintelui, urmează să vedem ce va face. Dacă va fi semnat decretul, atunci funcția va fi vacantă. Nu nu știu ce decizie va lua președintele”, a declarat Sergiu Litvinenco, în cadrul unei emisiuni TV, notează POLITIK.MD.  

Întrebat dacă în acest an am putea avea un alt procuror general cu acte în regulăp, fără a fi cineva interimar, Litvinenco a menționat că.

,,Nu știu, depinde ce decide președintele. Dar, este evident că trebuie să avem un procuror general”, a mai spus ministrul Justiției.

„Se ia act de raportul Comisiei de evaluare, se cordă calificativul nesatisfăcător a activității desfășurate. Se propune eliberarea din funcția de procuror general a lui Alexandru Stoianoglo”, a declarat șefa CSP, Angela Motuzoc.

Potrivit Angelei Motuzoc, nu au existat și opinii separate în privința șefului suspendat al Procuraturii generale.

Solicitat de POLITIK.MD, avocatul lui Alexandr Stoianolgo, Vasile Gafton, ne-a spus că decizia de astăzi a CSP, va Fi atacată ”neapărat” la Curtea de Apel.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE