Directorul executiv al Serviciului European de Acţiune Externă, Miroslav Lajcak a remarcat în cadrul întrevederii de astăzi, 10 ianuarie, cu premierul Vlad Filat, că anul trecut a fost unul bun pentru Republica Moldova, în ceea ce priveşte apropierea de standardele europene și s-a arătat încrezut în progresele înregistrate de ţara noastră la capitolul regimului liberalizat de vize.
La fel, acesta a lăudat succesul privind lansate în scurt timp a negocierilor pe marginea Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Comprehensiv.
„Este necesar ca şi în continuare să menţineţi acest ritm de dezvoltare. Republica Moldova se mişcă spre UE la toate capitolele, iar noi  sîntem alături de Dvs. şi vom continua să vă susţinem”, a declarat Miroslav Lajcak.
La rândul său, Vlad Filat a subliniat că un lucru important realizat în 2011 a fost lansarea oficială a negocierilor în format „5+2”, apreciind în acest context rolul important al UE.
Premierul s-a referit şi la incidentul care a avut loc la începutul anului curent, care s-a soldat cu decesul lui Vadim Pisari. Vlad Filat şi-a exprimat speranţa că runda de negocieri oficiale în format „5+2”, care va avea loc în Irlanda, va fi una cu un conţinut pragmatic şi constructiv.
Un alt subiect al discuţiei a constituit situaţia politică din ţară şi cea a alegerii Preşedintelui ţării. La întîlnire a participat şi Dirk Schuebel, Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE