Poliția a reţinut suspecții în săvîrșirea unui omor care a avut loc în seara zilei de 15 septembrie curent, în satul Zagarancea, raionul Ungeni. Aceştia s-au dovedit a fi trei tineri de 18 ani.
Potrivit MAI, tinerii știind că victima ar avea bani în casă, au pătruns în domiciliul acesteia, în vârstă de 44 de ani, unde se afla şi fratelui său, de 41 de ani. Aplicând forţa fizică, şi ameninţându-i cu un cuţit, suspecţii au sustras bani în sumă de 600 RON, trei telefoane mobile, 2 carduri bancare şi alte bunuri în valoare totală de peste 7 mii lei.
În urma leziunilor primite, fratele victimei a decedat a doua zi în spitalul raional.
În rezultatul investigațiilor operative întreprinse de oamenii legii, la scurt timp au fost stabiliţi și reținuți făptaşii, originari din Călăraşi şi Ungheni.
În prezent, suspecţii sunt cercetaţi penal. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă de la 7 la 12 ani privaţiune de libertate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE