Pentru joburile europene puse la bătaie anul acesta, salariul de bază porneşte de la 4.190 de euro, dar poate ajunge şi la 17.000 de euro pe lună.
Cei care doresc să devină funcționari europeni trebuie să aibă o diplomă universitară în domeniul în care vor să se angajeze.
Oficiul european pentru selecţia personalului a scos la concurs, recent, peste 300 de posturi de administratori (prima poziţie ce poate fi accesată, echivalentă cu entry-level).
- Deşi procesul de selecţie poate dura şi nouă luni, în final puteţi ajunge să câştigaţi cel puţin 4.000 de euro.
- Cei interesaţi pot aplica pentru un astfel de post până pe 15 aprilie, ora 12.00 (ora Bruxellelului).
Cele mai multe posturi în administraţia publică
- Primul concurs european din acest an se adresează absolvenţilor de Administraţie Publică, Drept, Audit, Economie şi IT&C.
- S-au scos la concurs 105 posturi în administraţia publică europeană, 43 în drept, 39 în economie, 64 în audit şi 72 în IT&C.
„Cei care vor obţine o astfel de funcţie trebuie să se ocupe de elaborarea politicilor şi de punerea în aplicare a legislaţiei europene. În plus, vor efectua analize şi vor oferi consiliere. Un administrator poate juca un rol esenţial în procesul legislativ şi în cel bugetar al UE, poate coordona vastele politici economice sau de alt tip ale statelor membre, poate participa la negocieri cu ţări terţe sau poate reprezenta instituţiile în cadrul forumurilor internaţionale”, afirmă Mihaela Stroe, project manager la Euroconcurs.ro, companie care oferă pregătire celor interesaţi să aplice pentru posturi europene.
Pachet salarial extrem de tentant
„Salariul de bază pentru poziţia de pornire este de 4.190 de euro, dar se poate ajunge la 17.000 de euro pe lună, pentru cei care sunt foarte buni şi care dovedesc că vor o carieră europeană”, afirmă Mihaela Stroe.
De asemenea, în afară de salariu, angajaţii Comisiei mai primesc o serie de beneficii, precum alocaţie pentru copii, alocaţie pentru locuinţă în primul an de angajare, indemnizaţie de expatriere.
Nu se cere experienţă profesională
Pentru a aplica pentru unul dintre posturile scoase la concurs trebuie să fiţi cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, să fi îndeplinit orice obligaţie impusă de lege cu privire la serviciul militar şi să nu aveţi cazier.
„În plus, este necesară o diplomă universitară care să ateste că aţi studiat cel puţin trei ani în domeniul pentru care doriţi să candidaţi. Trebuie să cunoaşteţi foarte bine o limbă oficială a Uniunii Europene, dar este necesară şi cunoaşterea uneia dintre limbile engleză, franceză sau germană la nivel satisfăcător”, adaugă Mihaela Stroe. Anul acesta nu se cere experienţă profesională anterioară.
Candidaţii trebuie să cunoască foarte bine o limbă oficială a Uniunii Europene, dar este necesară şi cunoaşterea limbii engleze, franceze sau germane la nivel satisfăcător.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE