Politiştii de frontieră din Basarabeasca au reţinut trei bărbaţi care au încălcat regimul de frontieră, prin practicarea vânatului ilegal.
În noaptea zilei de 7 octombrie, o patrulă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Basarabeasca, aflată în misiune de serviciu, a depistat în apropierea nemijlocită de graniţă trei bărbaţi în timp ce vânau. Aceştia, în cadrul cercetărilor, s-au prezentau ca locuitori ai satului Avdarma, raionul Comrat. Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 32 şi 51 de ani, aveau asupra lor două arme de vânătoare şi 68 de cartuşe, calibrul 12 mm. În momentul reţinerii acestia reuşiseră să vâneze un iepure.
În legătura cu aspectele constatate, pe faptul încălcării regimului de frontieră, persoanele reţinute s-au ales cu amenzi în mărime de 20 u.c., iar pentru stabilirea întregului cadru infracţional cercetările sunt continuate de către Inspectoratul de Poliţie Basarabeasca.
Poliţia de Frontieră aminteşte unele recomandări care au menirea de a preveni şi combate cazurile de încălcare ale regimului frontierei de stat şi regimului zonei de frontieră. Astfel, pasionaţii de vânătoare trebuie să cunoască următoarele restricţii:
1. Vânătoarea la frontiera de stat, pe culoarul de frontieră şi în fâşia de protecţie a frontierei de stat este interzisă.
2. Este prohibită şi vânătoarea de-a lungul frontierei de stat, pe o adâncime de 500 metri de la linia frontierei de stat către interior.
3. Se admite vânătoarea organizată în zona de frontieră până la limita de 500 metri de la linia frontierei de stat numai în perioada luminoasă a zilei, cu avizul prealabil al Poliţiei de Frontieră, respectându-se regulile şi restricţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
4. Se interzice tragerea cu arma şi urmărirea animalelor peste frontiera de stat.