ReutersDouă persoane și-au pierdut viața și peste 60 au fost rănite astăzi în coliziunea a mai mult de 100 de mașini în condiții de ceață densă în apropiere de capitala sud-coreeană Seul.

Accidentul a avut loc pe un pod ce leagă insula pe care se află aeroportul internațional Incheon de capitala Seul, situată în partea continentală a Coreii de Sud, relatează DPA și Yonhap.
 
În total, 65 de persoane au fost rănite și transportate la spitalele din apropiere, șapte dintre ele fiind în stare gravă.
 
Printre răniți se află șapte chinezi, cinci thailandezi, doi vietnamezi, dintre care unul în stare gravă, doi japonezi, un rus, un elvețian și o persoană din Bangladesh.
 
Poliția și pompierii sud-coreeni au închis întreaga zonă din jurul podului.
 
Potrivit operatorului aeroportului internațional Incheon, ceața densă a perturbat activitatea pe aeroport în cursul dimineții, determinând suspendarea sau amânarea a 30 de zboruri.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE