Cetățenii R. Moldova, care optează pentru aderarea țării noastre la blocul Nord-Atlantic, devin tot mai mulți. Aceasta ne relevă datele din sondajul publicat astăzi de către Asociația Sociologilor și Demografilor, anunță Politik.md.
Astfel, potrivit studiului, circa 29% din cetățeni și-ar dori ca R. Moldova să facă parte din acest bloc militar. Acest număr este în creștere cu 10% față de ultimul sondaj „Barometrul Opiniei Publice” publicat în aprilie curent. Atunci, sondajul arăta că 19 la sută sunt susţinători ai aderării R. Moldova la NATO, adică o creștere față de mai 2012, când pentru acest lucru optau doar 15 la sută din respondenți.
În același timp, există și o treime din respondenți care sunt împotriva acestui fapt, iar o altă terime sunt cetățeni indeciși. Interesant este faptul că 4% din cei chestionați nu cunoșteau ce reprezintă această structură.
Oamenii au fost întrebați despre acest subiect, în contextul unui eventual Referendum.
Președintele Asociației, Victor Mocanu, a explicat acest fenomen prin faptul că a crescut nivelul de comunicare între partide și cetățeni, datorită campaniei electorale locale, dar și se explică prin evenimentele care au loc în Ucraina.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE