Un grup al tinerilor socialiști au ieșit astăzi, 12 ianuarie, în faţa clădirii Guvernului pentru a protesta contra modului de activitate a partidelor din cadrul AIE. Tinerii au criticat activitatea Alianței de Guvernare și au cerut miniştrilor și reprezentanţilor să-şi depună demisia, dacă nu-şi îndeplinesc promisiunile.
Aceștia au întocmit o listă cu 5 promisiuni făcute de către PLDM, PL şi PD în cadrul campaniei electorale, care potrivit socialiștilor nu au fost îndeplinite.
Printre acestea se numără: majorarea în 4 ani a pensiei lunare pînă la 1300 lei; sporirea alocaţiei la naşterea copilului pînă la 10 mii lei; liberalizarea regimului de vize pînă la finele anului 2012; sporirea numărului locurilor de muncă; pînă la 100 de mii de locuri de muncă noi bine plătite.
Participanții la protest, activişti din „Garda Tînără” a Partidului Socialiștilor au transmis în anticamera Guvernului lista întocmită, numind-o „5 promisiuni false ale AIE”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE