Președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, a menționat astăzi, 10 aprilie, în cadrul unui briefing de presă că îl va înainta pe Vlad Filat la funcția de premier al R. Moldova, anunță Politik.md.
Potrivit președintelui, Vlad Filat a fost singura candidatură propusă de PLDM, și susținută de grupul Mișin. „Astfel, Vlad Filat, are la dispoziție 15 zile pentru a-și desemna echipa pentru noul Guvern.  Consider că deputații trebuie să continue cursul european al țării, pe care au pornit”, a declarat Nicolae Timofti. 
Referindu-se la faptul că acest candidat nu are susținerea unui grup parlamentar, președintele Timofti a spus că acesta va fi înaintat Parlamentului și nu unui singur grup de deputați. Fiind întrebat ce va face în cazul în care această candidatură nu va fi susținută de majoritate, șeful a statului a răspuns evaziv : „Vom vedea și vă vom anunța la timpul potrivit”.
Amintim, că PL s-a pronunțat de nenumărate ori contra candidaturii lui Vlad Filat, acuzându-l de faptul că a denunțat acordul de constituire a Alianței. Recent și Partidul Democrat, fiind reprezentat de liderul său, Marian Lupu, a menționat că este împotriva candidaturii acestuia, însă îi cere să-i convingă pe democrați de funcționalitatea viitorului Guvern, pentru a-i oferi vot de încredere.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE