Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a oferit asigurări astăzi, preşedintelui grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, aflat în vizită în țara noastră că R. Moldova nu va denunța acordurile energetice încheiate cu UE.
„Cursul de integrare europeană a Republicii Moldova nu poate fi negociat”, a declarat președintele Timofti, ca răspuns la o întrebare a domnului Hannes Swoboda care a vizat unele detalii din tratativele moldo-ruse privind importul de gaze naturale.
Șeful statului i-a mulțumit lui Hannes Swoboda pentru sprijinul pe care Parlamentul European îl acordă țării noastre și l-a asigurat pe liderul socialiștilor europeni că Republica Moldova este determinată să continue transformările democratice convenite cu partenerii săi europeni.
Cei doi interlocutori au făcut un schimb de păreri pe marginea chestiunii transnistrene. Hannes Swoboda a pledat pentru o implicare activă a Federației Ruse în soluționarea conflictului transnistrean. „Trebuie să avem o relație bună cu Federația Rusă, dar, în același timp, trebuie să dăm răspunsuri clare Federației Ruse cu privire la independența Republica Moldova”, a declarat Hannes Swoboda.
Domnia sa l-a asigurat pe președintele Timofti că Republica Moldova poate conta pe tot sprijinul grupului socialiștilor din Parlamentul European. „Viziunea noastră este ca Republica Moldova să devină în viitor parte a Uniunii Europene”, a declarat oficialul european.