Una calda, alta rece pentru tenismenii moldoveni angrenați în circuitul turneelor internaționale. În timp ce Radu Albot și Andrei Ciumac au fost eliminați din concursurile de la Bergamo și Antalya, Roman Borvanov face furori peste ocean, în Capitala Mexicului.
Favoritul numărul trei al turneului Futures-3 din Mexic, conaționalul nostru Roman Borvanov a repurtat victorii la scor în primele două meciuri disputate.
Inițial, moldoveanul stabilit cu traiul în SUA, l-a învins în două seturi pe tenismanul din Brazilia, Marton Oliveira (6-3, 6-4), iar în runda secundă, Borvanov nu a lăsat nici o șansă lui Kiril Kasyanov (SUA), pe care l-a devansat cu 6-3, 6-1. În etapa a treia, Roman Borvanov va avea o misiune mai dificilă, urmând să se confrunte cu favoritul gazdelor, Daniel Garza.
În timp ce, moldoveanul din SUA se mai află în febra turneului din Mexic, conaționalii săi au părăsit deja turneele la care au participat după meciul de Cupa Davis cu Ungaria.
La Challenger-ul de la Bergamo, Radu Albot a pierdut în runda a doua de la uzbekul Farrukh Dustov, iatr în Futures-ul de la Antalya, Andrei Ciumac a fost eliminat de către rusul Valeri Rudnev.