Şi campania electorală este desfăşurată după principiul să fie mai interesantă şi utilă în formarea opiniei publice. Astfel, întregul dispozitiv de mediatizare care intră în alcătuirea unei emisiuni electorale sau a emisiunilor informative în această perioadă plasează evenimentele puse în discuţie într-un anumit cadru de interpretare (aşa-numitul efect de cadraj) sau focalizează atenţia cetăţenilor asupra anumitor evenimente sau teme, care vor servi drept criterii de evaluare a candidaţilor şi a ofertei electorale (aşa-numitul efect de amorsare).
Aşadar, accentul este pus nu atât pe problemele existente, dar pe mediatizarea concurenţei între candidaţi, prezentarea şi interpretarea datelor sondajelor de opinie, scandalurilor. În topul spectacolelor urmărite cu sufletul la gură se află dezbaterile politice dintre candidaţii electorali. Influenţa dezbaterilor electorale asupra alegătorului este una directă în măsura în care confirmă predispoziţiile electorale sau are un rol în alegerea opţiunii pentru cei indecişi. De exemplu, potrivit cercetărilor “The Times-Mirrou” în Statele Unite, dezbaterea televizată din 1992, în formatul de talk show a ajutat aproape 70% din respondenţi să se determine la “alegerea candidatul lor”, iar Bill Clinton să devină preşedinte [3].
Interesul faţă de dezbaterile politice televizate este explicat prin faptul că alegătorii sunt obosiţi să citească programele electorale ale tuturor candidaţilor. În practică noi nu votăm atât pentru planuri de guvernare, ci pentru candidat. Conform datelor sondajelor de opinie alegătorii îşi determină opţiunea după simpatia sa faţă de liderul politic. Iar experienţa recentă a alegerilor din România a demonstrat că din cauza subordonării politice a TV, în funcţie de interesele politice ale proprietarilor lor, au fost favorizaţi anumiţi candidaţi. Unele posturi de televiziune s-au transformat din instrumente pentru informare corectă şi imparţială a publicului, în instrumente de manipulare şi dezinformare în masă.
În acest sens programele cu analişti politici în direct şi dezbateri electorale sunt o tehnologie eficientă ca sub forma "discuţiilor libere şi obiective" a avantaja sau defavoriza anumite forţe politice. Pentru a realiza acest scop, jurnaliştii de multe ori recurg la tehnici speciale şi metode psihologice.
În ultima perioadă este implementaţi "formatul american" pentru dezbateri televizate care presupune o confruntare între candidaţi electorali, care nu stau în picioare unul în faţa celuilalt, ci ambii privesc publicul. Astfel, publicul le poată observa toate gesturile vreme de 90 minute. Anume în acest cadru sunt implementate o serie de tehnici de "dezavantajare" a unui concurent.
În alegerile prezidenţiale din 1960, americanii au vizionat pentru prima dată o dezbatere televizată între principalii candidaţi la preşedinţie : democratul John F. Kennedy şi republicanul Richard M. Nixon. Acest eveniment a intrat în istorie ca "Great Debate" și a demonstrat cât de mult poate influenţa formatul de dezbatere (decor, lumini, temperatură) imaginea candidatului asupra alegerilor.
Aceste dezbateri televizate au fost construite în defavoarea lui Richard Nixon, deşi conducea în topul preferinţelor americanilor. Imaginea sa în prim plan a fost mai ştearsă. Datorită luminii din studiu Nixon părea neras, mai bătrân, obosit şi bolnăvicios, iar datorită căldurii, a început să transpire, având probleme cu machiajul. De asemenea, el nu a fost anunţat în direcţie să privească (în studiu erau 7 camere de filmat), publicul a interpretat acestea drept lipsă de respect. Kennedy a lăsat o impresie mult mai bună : s-a prezentat ca un candidat relaxat, sănătos și plin de viaţă. În rezultat deşi, americanii care au ascultat dezbaterile la radio i-au dat câştig de cauză lui Nixon, impresiile telespectatorilor i-au adus victoria lui Kennedy, devenind cel mai tânăr preşedinte al SUA.
Vezi mai jos imaginea video din timpul dezbaterilor electorale între
John Kennedy - Richard Nixon (1960).
Bibliografie :
3. Сороченко В. А. Теледебаты как избирательная технология, M., 2002.