Colaboratorii Direcţiei Securitate Internă a DIP într-o acţiune comună cu serviciile de securitate ale Penitenciarelor nr.9 şi nr.16-Pruncul au reţinut sîmbătă, 26 mai, o supraveghetoare a Penitenciarului nr.9 în momentul în care transmitea un colet cu obiecte interzise unui condamnat.
 
Colaboratoarea reţinută era responsabilă de percheziţia pachetelor cu produse alimentare transmise condamnaţilor şi activa în Sistemul Penitenciar de şapte ani.
 
Aceasta a admis transmiterea unui telefon mobil şi a unei sticle de 1,5 l cu lichid de culoare cafenie cu miros specific de alcool şi 150 lei unui condamnat de la Penitenciarul nr.9-Pruncul.
 
Fiind reţinută în momentul în care transmitea pachetul dat condamnatului, coletul a fost verificat suplimentar, în care au fost depistate obiectele sus-menţionate.
 
În urma incidentului, a fost declanşată o anchetă de serviciu pentru a elucida circumstanţele care au facilitat comiterea ilegalităţilor. Pe cazul dat au fost anunţate organele abilitate, materialele şi obiectele ridicate fiind predate pentru luarea unei decizii pertinente.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE