Numărul băncilor regionale din Statele Unite care au dat faliment de la începutul anului a depășit 100, după ce alte șapte bănci americane și-au anunțat falimentul, relatează AFP.
În total, 106 bănci regionale au dat faliment în 2009. Pragul de 100 de falimente într-un singur an nu a mai fost depășit din 1992, din timpul crizei "creditelor și economiilor", arată NewsIn.
Partners Bank este a 100-a bancă declarată falimentară în 2009, a anunțat Autoritatea Federală de Garantare a Depozitelor Bancare din Statele Unite (FDIC).
Partners Bank, cu sediul în Florida, ale cărei active se ridică la 65,5 milioane dolari, va fi cumpărată de o bancă din același stat, Stonegate Bank, ce va prelua și Hillcrest Bank Florida, altă bancă falimentară.
Toate cele șapte bănci intrate recent în faliment vor fi preluate de bănci regionale. În total, activele lor se ridică la 1,164 miliarde dolari.
Activele totale ale celor 106 de bănci intrate în faliment în 2009 se ridică la 107,31 miliarde dolari.
Cea mai mare bancă regională declarată falimentară în acest an este Colonial Bank, ale cărei active însumau 25 miliarde dolari.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE