La începutul acestei săptămâni majoritatea universităţilor din România au început deja orele de studii. Dintre cei 1.342 de candidaţi din Republica Moldova, admişi la studiile de licenţă în România pentru anul universitar 2010/2011, mulţi încă mai stau la coadă pentru a-şi lua viza.
Intervievat de reporterul Politik, Dan a spus că a depus cererea de studii la una din universităţile din Cluj şi speră ca săptămâna viitoare deja să-şi ia viza. ’’Din cauză că nu sunt înregistrat oficial în lista cu studenţi ai universităţii, nu pot fi sigur că voi studia acolo, chiar dacă figurez în lista oficială dată de Ministerul Educaţiei din România. Colegii mei deja au început orele, iar eu voi fi nevoit să le recuperez şi asta va afecta primirea bursei la care pretind’’ , a declarat tânărul, joi, 7 octombrie, în timp ce se afla la Consulat aşteptând să intre pentru a depune actele.
Cu aceeaşi situaţie se confruntă şi Veronica, candidat pentru studii la Facultatea de Finanţe şi Bănci la una din universităţile din Arad. ’’Am aşteptat a doua etapă de înmatriculare, deoarece nu trecusem din prima, apoi am aşteptat confirmarea administraţiei de la Univeristate. Iar acum, când deja am fost înregistrată, administraţia Universităţii au spus că nu figurez în listă. Mi-a luat mai mult timp ca să le demonstrez că sunt inclusă în lista Ministerului drept candidat la studii’’ , a spus Veronica. Întrebată dacă îi este oferită o bursă, ea a răspuns : ’’Sunt bugetară, dar fără bursă. Cred că voi sta la un cămin, iar financiar mă asigură părinţii mei’’.
Conform site-ului oficial al Ministerului Afacerilor Externe al României, pentru cetăţenii Republicii Moldova, vizele se acordă gratuit, până la aderarea României la spaţiul Schengen. De la data aderării, se va aplica integral Codul Comunitar de Vize, iar dispoziţiile referitoare la vizele de tranzit şi vizele colective vor deveni inaplicabile. România şi Bulgaria au depus Declaraţia de Pregătire pentru evaluarea Schengen, iar anul 2011 reprezintă orizontul de timp pentru aderarea celor două state membre UE la spaţiul Schengen.