Premierul Valeriu Streleț blamează guvernul condus de fostul premier, Iurie Leancă, pentru faptul că a comis o serie de gafe în ceea ce ține de administrarea pachetului de acțiuni ale statului la Banca de Economii. Streleț consideră că toate problemele au început de acolo.
„Guvernul de atunci eu cred că a comis o serie de gafe monumentale, bazându-se pe faptul că nu a înțeles până la capăt esența unui șir de procese. Indiferent că a fost influență politică din partea anumitor factori, sau n-au fost asemenea influențe, însă Guvernul nu avea dreptul să adopte asemenea decizii”, a declarat Valeriu Streleț, referindu-se la cedarea pachetului de acțiuni al statului la BEM - către niște companii străine.
Acuzațiile au fost lansate în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV, unde Valeriu Streleț a luat peste picior și declarația lui Leancă precum că „a fost un simplu prim-ministru”.
„Dlui a făcut referință că a fost un simplu prim-ministru și nu a înțeles până la capăt că cedarea pachetului de control de la Banca de Economii - ar putea genera un soi de reacții în lanț. Eu consider că, din păcate, vârful acelor probleme s-a întâmplat exact în acea perioadă”, a mai adăugat Streleț.
Fiind întrebat de ce nu a dezvăluit aceste lucruri mai devreme, șeful Executivului a spus că a făcut-o din motive de solidaritate politică. De asemenea, Streleț afirmă că pe atunci, statul având pachetul de blocaj ar fi trebuit să ia măsuri și să blocheze unele decizii dubioase, iar în acest sens urmează să fie efectuate investigațiile de rigoare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE