Diplomații desemnați să conducă temporar misiunile diplomatice ale Republicii Moldova ar putea beneficia de indemnizații similare celor acordate șefilor de ambasade. Un proiect de hotărâre urmează să fie examinat de Guvern, după ce Ministerul Afacerilor Externe a constatat un decalaj între responsabilitățile asumate și remunerarea actuală.
Guvernul Republicii Moldova urmează să examineze, pe 15 iulie, un proiect care prevede acordarea unei indemnizații echivalente cu cea a șefului misiunii diplomatice pentru diplomații care exercită funcția de însărcinat cu afaceri ad interim.
Inițiativa aparține Ministerului Afacerilor Externe, care argumentează că, în perioada de interimat, diplomații desemnați să conducă ambasadele preiau toate responsabilitățile unui șef de misiune, însă nu beneficiază de aceeași indemnizație.
Potrivit autorilor proiectului, această situație creează un dezechilibru între atribuțiile exercitate și nivelul de remunerare, întrucât însărcinații cu afaceri ad interim gestionează activitatea misiunilor diplomatice până la numirea unui nou ambasador.
Dacă proiectul va fi aprobat, diplomatul desemnat prin ordinul ministrului Afacerilor Externe va primi indemnizația aferentă funcției de șef al misiunii diplomatice pe întreaga perioadă a exercitării interimatului, începând din momentul rechemării ambasadorului și până la numirea unui nou titular.
Ministerul Finanțelor a susținut propunerea, cu condiția ca majorarea cheltuielilor să fie acoperită din limitele bugetare deja aprobate. Totodată, instituția a atras atenția asupra faptului că nu ar fi justificată încheierea unor noi contracte de chirie pentru persoanele desemnate temporar în funcții diplomatice.
În replică, Ministerul Afacerilor Externe a precizat că aplicarea noilor prevederi nu va presupune rezilierea contractelor de locațiune existente și nici încheierea unor contracte noi pentru diplomații aflați în interimat.
Autoritățile susțin că modificarea este necesară pentru a asigura un tratament echitabil pentru diplomații care preiau responsabilități suplimentare și pentru a reflecta volumul de muncă și nivelul de răspundere aferent conducerii unei misiuni diplomatice.


