În ultimele 24 de ore, 33 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul R. Moldova. Potrivit Poliției de Frontieră, în perioada menționată, oamenii legii au înregistrat 61 de încălcări, printre care: șapte treceri ilegale a frontierei de stat, șapte persoane care au încălcat regimul zonei de frontieră și cel în PTF, un caz de trafic ilegal de bunuri, două documente de călătorie falsificate, șase străini au încălcat termenul de ședere în R. Moldova, dar și 38 de încălcări privind regulile de folosire a vinietei, de transportare pasageri, de exploatare vehicule.

De asemenea, au fost declanșate 74 de consemne, fiind vizate 66 de persoane, dintre care patru reținute, șapte mijloace de transport, dintre care unul ridicat, și un document.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 57 687 de traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 32 572 de traversări.

Dintre acestea, 32.572 au fost înregistrate pe sensul de ieșire din R. Moldova. Cetățenii străini au efectuat 35.195 traversări, în timp ce moldoveni au realizat 22.492 traversări.

Cea mai „activă” frontieră a fost cu România – 26 408 traversări, urmată de frontiera moldo-ucraineană, care a înregistrat 15.866 traversări, și de frontiera aeriană, cu 15.413 traversări. Punctele de trecere cele mai tranzitate au fost Aeroportul Internațional Chișinău, cu 15.413 traversări, urmat de Leușeni, cu 8.595 traversări, și Sculeni, cu 5.881 traversări. Alte puncte importante includ Palanca, Cahul și Otaci.

Cetățenii ucraineni au reprezentat o parte semnificativă a traficului, cu un total de 15.150 traversări, dintre care 7.258 au fost pe sensul de intrare în Republica Moldova. Dintre aceștia, 2.427 erau minori.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE