Procurorul General suspendat, Alexandr Stoianoglo a înaintat astăzi un demers către Procuratura Generală prin care solicită încetarea practicilor ilegale de persecutare a persoanelor publice prin utilizarea urmăririlor penale pentru îmbogățirea ilicită. Stoianoglo s-a referit la ultima hotărâre a Curții Constituționale dar și la jurisprudența anterioară legat de conceptul deîmbogățire ilicită, pe care spune el, procurorii n-au înțeles-o, dar o aplică abuziv.
Procuratura Generală a pornit, din 2021, mai multe dosare pentru îmbogățire ilicită în condițiile unui vid de metode de investigare, a afirmat Stoianoglo într-o conferință de presă. El acuzat că procurorii ar admite practici neuniforme și abuzive, iar procesele penale inițiate ar încălca grav legislația.
„Toți cei implicați în combaterea corupției trebuie să-și conformeze activitățile cadrului legal. Nu este posibil de făcut dreptate pe nedreptăți. În consecință, procurorii continuă să încalce flagrant legea și să creeze premise pentru sancționarea în viitor a Republicii Moldova la CEDO. Fac apel către toți procurorii colegi vizați – să revină la legalitate, să respecte Constituția cu soluționare în termeni proximi a tuturor cauzelor penale cu reabilitarea și scuzele publice corespunzătoare față de persoanelor supuse ilegal urmăririi penale”, a declarat Stoianoglo, citat de Radio Moldova.
Solicitat să se pronunțe pe subiectul desfășurării procesului de pre-vetting în justiție Stoianoglo a spus că„ sunt metode mai simple și productive de a lupta cu corupția pe interiorul sistemului”.
„Veetting sau pre-vetting care se organizează, la ora actuală, ne duc la gândul că procesele sunt selective, iar în fruntea justiției vor ajunge oameni apropiați puterii”, a menționat Stoianoglo.
Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost reținut la 5 octombrie 2021 și a fost suspendat din funcție, fiind cercetat pentru corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu. El respinge toate acuzațiile și se declară nevinovat.