Trei proiecte mari de reabilitare a sistemelor de irigare pentru agricultură urmează să fie implementate în Republica Moldova, iar primele licitații vor fi organizate spre sfârșitul lunii aprilie, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, la o conferință de presă.

Potrivit oficialului, banii vor fi alocați atât din surse interne, cât și externe.

„Am avut o ședință cu Agenția Franceză de Dezvoltare, vorbim despre 40 de milioane de euro, bani care trebuie să aducă în agricultură și să investim în reabilitarea sistemelor de irigare mari și la scară mică din iazuri. Prima dată, în 32 de ani, Guvernul Republicii Moldova investește în sisteme de irigare centralizate. Au fost reparate zece, acum, noi construim trei sisteme de irigare pentru noi, este vorba de Alexandru Iona-Cuza, Etulia, Ștefan Vodă și Briceni, trei regiuni foarte mari cu agricultori care se ocupă de legumicultură, struguri de masă, struguri tehnici și livezi de mere”, a afirmat Vladimir Bolea.

Vladimir Bolea a mai precizat că în prezent, țara noastră dispune de 88 de sisteme de irigare, dintre care doar 24 sunt funcționale.

Amintim că la sfârșitul anului trecut, Parlamentul a ratificat un Acord de împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în valoare de 55 de milioane de dolari pentru dezvoltarea sectorului agricol. Din această sumă, 25 de milioane de dolari vor fi investiți în reabilitarea infrastructurii primare și secundare de irigare.

Anterior, Parlamentul a adoptat Strategia Națională de Dezvoltare a Sectorului de Irigare Pentru implementarea Strategiei, a obiectivelor stipulate în ea, sunt necesare investiții de peste 2,27 miliarde de euro

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE