Fostul ministru al Agriculturii, Radu Musteață, susține că și-a dat demisia din funcție după ce a ascuns faptul că, pentru câteva luni, a participat la ședințe ale fostului Partid Democrat și a semnat o cerere de aderare. Într-un mesaj public, acesta și-a cerut scuze și a recunoscut că a greșit atunci când nu a spus adevărul de la început.
„Îmi cer scuze că adevărul despre prezența mea de câteva luni la ședințele PD nu a ieșit din vorbele mele, ci din altă parte. Știu că orice justificare nu va repara faptul că nu am avut curaj să spun întregul adevăr”, a declarat Musteață.
Fostul ministru afirmă că, după perioada petrecută în PLDM, a participat la câteva ședințe organizate de Nae Simion Pleșca și, la insistențele acestuia, a semnat o cerere de partid, alături de alți funcționari.
„Sincer să fiu, nici nu țin minte precis dacă am semnat cererea de aderare la una dintre ședințe, dar știu că nu mai contează acum și că ar fi trebuit să spun clar din start că a existat o interacțiune cu PD la acea vreme, chiar dacă nesemnificativă”, a explicat el.
Musteață susține că după anul 2018 nu a mai avut nicio legătură cu Partidul Democrat, iar după căderea Guvernului Sandu a plecat din cadrul ANSA.
Acesta recunoaște că a încercat să lase acel episod în urmă și spune că regretă decizia de a nu vorbi deschis despre trecutul său politic.
„Nu sunt mândru de acel episod de câteva luni din viața mea. Am vrut să șterg din istoria mea acele evenimente. Intenția nu a fost să mint oamenii”, a afirmat fostul ministru.
Potrivit lui Musteață, tocmai din acest motiv a ales să demisioneze din funcția de ministru al Agriculturii.
„Am decis să-mi depun demisia din funcția de ministru – vreau să fiu corect și responsabil față de toată echipa. Sper ca toată munca mea și acțiunile mele de luptă cu persoane corupte să nu fie șterse cu buretele de această greșeală stupidă pe care am comis-o”, a conchis fostul ministru


