La patru luni după ce magistrații Curții de Apel Chișinău au examinat decizia instanței de fond privind rezilierea contractului de concesionare a activelor ÎS ”Aeroportul Internațional Chișinău”, întreprinderea încă nu intrat în gestiunea statului. Potrivit premierului Dorin Recean, acest lucru ar urma să se întâmple abia pe data de 1 mai, când vor fi încheiat toate procedurile de preluare a controlului asupra Aeroportului.

”Aeroportul deja este în proprietatea statului. Noi acum transferăm operațiunile aeroportuare sub controlul statului. Sunt niște proceduri tehnice, acreditări de securitate care necesită timp și ele trebuie să sfârșească până la 1 mai” a declarat Recean, notează deschide.md

În  noiembrie 2022, magistrații Curții de Apel Chișinău au decis să anuleze contractul de concesionare al Aeroportului Internațional Chișinău. Acest activ important al statului a  fost transferat către Avia Invest în noiembrie 2013, în baza unui parteneriat public-privat. Compania concesionară s-a angajat să administreze aeroportul timp de 49 de ani și să investească în modernizarea lui 250 de milioane de euro. Dar compania a fost acuzată că nu-și onorează obligațiile contractuale și nu a îndeplinit planul de investiții, fiind solicitată rezilierea contractului de concesionare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE