Importul grâului, porumbului și a semințelor de floarea-soarelui în Republica Moldova va fi, în continuare, permis în baza unei licențe. Perioada de licențiere a importurilor de cereale a fost extinsă pentru încă trei luni. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE). Potrivit Ministerului Agriculturii, obiectivul principal este menținerea unui preț intern stabil și crearea oportunităților pentru producătorii autohtoni de a-și valorifica recoltele. Instituția a mai spus că se urmărește eliminarea stocurilor existente și prevenirea creării unui surplus de producție în raport cu cererea internă.
„Comisia pentru Situații Excepționale a decis prelungirea măsurii pe un termen de 3 luni, în vederea menținerii pe piața internă a unui preț sustenabil din punct de vedere economic al produselor cerealiere autohtone. Cererea de eliberare a licenței de import poate fi depusă de o persoană juridică sau fizică, care desfășoară activități economice de fabricare a uleiurilor și grăsimilor, a produselor de morărit, preparatelor pentru hrana animalelor de fermă sau creșterea animalelor. Solicitările vor fi examinate de către o comisie constituită de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare”, au precizat reprezentanții Guvernului.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a menționat că s-a solicitat dispunerea importului grâului, porumbului și semințelor de floarea-soarelui doar prin licență în urma monitorizării permanente a stocurilor de cereale de către instituție.
„Obiectivul principal este menținerea unui preț intern stabil și crearea oportunităților pentru producătorii autohtoni de a-și valorifica recoltele și a-și menține competitivitatea. De asemenea, se urmărește eliminarea stocurilor existente și prevenirea creării unui surplus de producție în raport cu cererea internă”, a comunicat Ministerul.
Potrivit instituției, cererea de eliberare a licenței de import, obligatoriu trebuie să fie însoțită de acte prin care se justifică necesitatea de completare a stocurilor.
Ca urmare a deciziei anunțate de autorități de a prelungi licențierea importului de cereale, cel mai mare producător de ulei vegetal din Moldova, întreprinderea Floarea Soarelui din Bălţi şi-a sistat activitatea. Compania nu reuşeşte să procure cantităţi suficiente de seminţe de floarea soarelui de pe piaţa locală şi nici nu poate importa, pentru că mecanismul de licenţiere a importului, introdus din octombrie 2023, practic nu funcţionează. În consecință, spun experții, prețul la ulei ar putea crește.
Asociația Forța Fermierilor este de părere că „monopolistul de pe piață, în toamna 2023, a procurat floarea soarelui de la fermieri la prețuri derizorii, ulterior a exportat-o masiv, iar acum trimite în șomaj tehnic angajații din fabrică de producere a uleiului vegetal și căteva luni insistent solicită permisiunea pentru importul floarei soarelui din Ucraina sub motivul că nu există materia primă suficientă. Tot spectacol se produce în situația cănd recolta globală de floare soarelui în 2023 a fost de peste 750 mii tone, ceea ce este cu 20 procente mai mult decăt în anul precedent. Asociația dispune de informația veridică că încă mulți agricultori dispun de stocuri de materia primă”, menționează Asociația .
După închiderea celei mai mari fabrici de ulei din Moldova, "Floarea Soarelui" din Bălți, ar putea urma aceeași cale mai multe întreprinderi de profil din țară, scrie liderul PNM, Dragoș Galbur.
„Motivul este că întreprinderile producătoare de ulei nu reușesc să cumpăre semințe de floarea soarelui de pe piața internă, agricultorii refuzând pe bună dreptate să-și vândă producția la un preț derizoriu. Fabricile nu pot importa semințe din afară, fiindcă mecanismul de import, stabilit în octombrie 2023 de actuala guvernare, practic nu funcționează. Staționarea celor două fabrici producătoare de ulei, din păcate, va trimit în șomaj tehnic peste 1000 de angajați, provocând pierderi majore economiei naționale, prin faptul că acestea asigură 90% din exportul total de ulei de floarea soarelui din Moldova", menționează Galbur.