După ce premierul Recean a anunțat într-un mod triumfalist despre majorarea sporurilor slariale în valoare de 1 miliard 300 de milioane de lei, în mai multe domenii, Federația Sindicală a Educației și Științei a venit cu câteva precizări. Sindicatele de profil constată că în domeniul educației salariile continuă să fie mici, iar acordarea unui spor unic de 500o de lei nu va rezolva problema. Astfel, angajații din sistemul educațional ar prefera modificarea valorilor de referință, în locul acestor sporuri unice

 „Mesajul de la angajații cu care am comunicat este explicit: ceea ce s-a anunțat e bine, dar nu corespunde așteptărilor pedagogilor, angajaților din sistemul Educațional. Este bine că se va achita acest spor, dar angajații preferă ca în locul sporurilor unice, în mărime fixă, adesea neacoperite financiar și care în majoritatea instituțiilor nu pot fi achitate, să se opereze modificări la valoarea de referință. Acest indiciu valorează azi 1900 – 2000 lei și nu a fost majorat în 2023 – așa cum prevede Legea 270. Sporul în mărime fixă de 1300 lei, acordat în anul bugetar 2023, nu a rezolvat problema salariilor mici din sistem, cum nu o va rezolva nici sporul anunțat de 5000/3000 lei. Pentru ca profesia de cadru didactic să înceapă a fi atractivă, la moment este nevoie ca valoarea de referință să atingă cel puțin cota de 2300, ba chiar de 2600 lei, –  în caz contrar nu vom avea șanse să atragem tinerii în sistem, dar și riscăm să rămânem fără pedagogi în instituții”, a spus Ghenadie Donos, președintele Federației Sindicală a Educației și Științei.

Anterior, partidul de guvernământ opta pentru anularea ajutoarelor unice, iar unul din argumente era că aceste ajutoare ar fi chestii populiste și că acestea pot fi acordate doar dacă statul are mai multe venituri decât cheltuieli, implicit au o acoperire financiară.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE