Simona Halep o va întâlni astăzi pe Paula Badosa în optimile de finală de la Wimbledon. Românca a câștigat clar singurul duel direct cu jucătoarea iberică de până acum, iar acest lucru le dă de gândit spaniolilor, care sunt conștienți că sportiva lor va avea un meci infernal contra Simonei, scrie eurosport.ro.
Simona Halep - Paula Badosa este cel mai tare meci al zilei de pe tabloul feminin de la Wimbledon.
Niciuna dintre jucătoare nu a pierdut set în primele 3 tururi, iar partida se anunță una foarte disputată. Românca a câștigat singurul duel direct de până acum, acum câteva luni, la Madrid, scor 6-3, 6-1.
Diferența dintre cele două jucătoarea a fost uriașă atunci, iar Badosa chiar a punctat după victoria cu Kvitova din turul 3 că speră că Simona nu va mai juca la un nivel atât de ridicat. Acel meci de la Madrid le dă fiori și jurnaliștilor iberici, care au subliniat că Badosa va avea un meci foarte greu contra româncei.
"Paula Badosa joacă astăzi la Wimbledon cu Simona Halep, care a devastat-o la Madrid, în singura lor întâlnire până în prezent. Halep nu a mai pierdut pe gazonul de la All England Club din 2018. Ea a acumulat zece victorii consecutive din acel an, ridicând și trofeul în 2019.
Va fi un meci greu pentru Badosa deoarece, spre deosebire de Kvitova, Halep este răbdătoare și încrezătoare. Badosa va trebui să găsească soluții, așa cum a făcut cu succes împotriva jucătoare din Cehia", au notat ibericii de la As.com.
Având o experiență mult mai mare pe iarbă, Simona este considerată favorită de mulți specialiști, mai ales că iberica nu se descurcă tocmai grozav pe această suprafață. Meciul dintre Simona Halep și Paula Badosa va fi al doilea al zilei pe terenul central și va fi transmis în direct pe Eurosport 2 și Eurosport Player, în jurul orei 17:30.