Mariajul politic dintre PLDM şi AMN a devenit oficial, marţi, 22 martie, după ce a fost semnat Acordul de fuziune dintre cele două formaţiuni.
"Un exerciţiu important la care urmează să participăm în echipă unită vizează alegerile locale din acest an, la care ne propunem să obţinem un rezultat care să asigure o participare deplină în actul de guvernare la nivel local", a declarat liderul PLDM, Vlad Filat.
La rândul său, liderul AMN, Serafim Urechean a menţionat că semnarea Acordului este un proces firesc, o doleanţă a activului AMN, şi a electoratului democratic, iar consolodarea forţelor democratice este o necesitate vitală pentru viitorul R.Moldova.
Potrivit lui, în cadrul Consiliului de partid 81 de membri au votat pentru această fuziune, şi doar 4 au fost împotrivă. Întrebat dacă este informat referitor la situaţia membrilor din partid care au intenţia să plece, Urchean a declarat că nu ştie nimic despre acest lucru.
“Vom trăi şi vom vedea. În cadrul Consiliului de partid numai 4 din 94 au votat contra acestei fuziuni. Într-un partid sunt oameni care au şi alte păreri. Dacă aceştia decid să fuzioneze cu alte partide le dorim succes”, a mai spus Urechean.
În timpul conferinţei, Serafim Urechean era pasiv şi, fiind întrebat dacă se simte prost, liderul a negat acest lucru.
“Nu sunt obosit, nici supărat şi nu sunt bolnav, “Не дождётесь”, a răspuns Urechean.
Anterior, fostul ministru al Tehnologiilor Informaţiei, Alexandru Oleinic menţionase că în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Politic al AMN nu a fost prezentat documentul de fuzionare din motiv că nu ar fi fost gata, iar PLDM şi-ar fi elaborat deja listele pentru locale, unde candidaţii AMN cu greu se vor regăsi.
Liberal-democratul Vlad Filat a declarat că Acordul dat nu prevede stabilirea funcţiilor, deoarece acestea vor fi precizate după decizia Congreselor din cadrul celor două partide.
“Stabilire de funcţii nu este prevăzut, însă vreau să menţionez că toţi colegii care vin din AMN se vor regăsi la toate nivelele în activitatea partidului, inclusiv şi la participarea în cadrul alegerilor din iunie curent”, a specificat Filat.