Ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC) a fost amânată astăzi, 24 aprilie, cu scandal. Și asta din motiv că nu s-a ajuns la un numitor comun privind marcarea Zilei Victoriei în Piața Marii Adunări Naționale, informează Politik.md. Consilierii PCRM au cerut amânarea ședinței până pe 6 mai, iar aleșii locali din partea PL au propus data de 13 mai.
În acest sens, în sala de ședințe au început contraziceri pe tonuri ridicate, iar până la urmă aleșii locali au ieșit nedumeriți privind viitoarea întrunire.
Comunistul Valentin Todercan a menționat că la data de 13 mai își sărbătorește ziua de naștere, de aceea a propus ca ședința CMC să fie pe 6 mai. În același context, primarul Dorin Chirtoacă a declarat că cel mai probabil această întrunire va avea loc după 9 mai, deoarece consilierii PCRM și PSRM vor continua să tensioneze societatea privind marcarea acestei zile.
„Ținând cont de situația care s-a creat astăzi în mod artificial, viitoarea ședință va fi după celebrarea Zilei Europei. Comuniștii fac publicitate politică bolnăvicioasă, prin care încearcă să dezbine societatea, iar noi nu vrem să fim parte din această acțiune”, a declarat edilul.
Menționăm că aceasta nu este prima oară când ședința CMC a fost anulată. Anterior, consilierii liberali și liberal-democrați nu s-au prezentat la ședința specială din 10 aprilie, solicitată de PCRM, privind situația de la „Termocom”.