Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, critică modul în care sunt gestionate resursele publice, acuzând autoritățile că promovează un discurs despre austeritate și restricții bugetare, în timp ce continuă să extindă aparatul administrativ al statului.
În cadrul unei emisiuni televizate, parlamentarul a declarat că, deși Guvernul invocă lipsa resurselor financiare și aplică un moratoriu asupra angajărilor, instituțiile publice solicită în continuare fonduri suplimentare pentru majorarea schemelor de personal și crearea unor noi structuri.
„Se vorbește despre economii și austeritate, dar în paralel apar noi instituții și noi funcții finanțate din bani publici”, a afirmat Margarint.
Deputatul a criticat și practica înființării unor agenții și centre noi, despre care spune că nu răspund unor necesități reale și ajung să consume resurse importante din bugetul de stat. În acest context, el a menționat Centrul „PATRIOT”, pentru care, potrivit afirmațiilor sale, au fost prevăzute alocări de aproximativ 20 de milioane de lei.
Nicolae Margarint consideră că discrepanța dintre mesajele oficiale privind disciplina financiară și cheltuielile pentru extinderea birocrației ridică semne de întrebare privind eficiența utilizării fondurilor publice și prioritățile actualei guvernări.


