Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland a salutat reformele democratice ce au loc în Republica Moldova, exprimând susţinere pentru continuarea cursului european. Acestea au fost declarate în cadrul unei discuții telefonice purtate cu liderul PL, Mihai Ghimpu.
Acesta l-a informat pe înaltul secretar despre decizia de a desfăşura un referendum în Republica Moldova în vederea modificării prevederilor din Constituţie ce se referă la alegerea şefului statului. Potrivit lui Ghimpu, desfăşurarea cu succes a acestui referendum reprezintă o soluţie de depăşire a blocajului generat de nealegerea preşedintelui de mai bine de doi ani.
Liderul liberal a mai menţionat că juriştii fracţiunii parlamentare a PL au organizat ieri consultări şi discuţii cu experţii din domeniul jurispudenţei, reprezentanţii mediului academic şi ştiinţific, pe marginea modificărilor constituţionale. Astfel, poziţia fracţiunii PL este simplificarea mecanismului de alegere a şefului statului după modelul german, în concordanța căruia Preşedintele urmează a fi ales pornind de la 51 de voturi şi mergând gradual în jos.
„Nu este momentul oportun să modificăm mai multe articole din Constituţie, deoarece aceasta ar însemna să complicăm situaţia. Oricum, Alianţa pentru Integrare Europeană a prevăzut în programul său de guvernare adoptarea unei noi Constituţii, care va îndepărta toate lacunele legislative existente”, a spus Preşedintele PL.
Mihai Ghimpu a mai precizat că proiectul de modificare a Constituţiei, elaborat de grupul de experţi ai Alianţei pentru Integrare Europeană, va fi transmis pentru expertizare şi avizare Comisiei de la Veneţia.