În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița, au fost alocate mijloace financiare din Fondul de intervenție al Guvernului, în scopul gestionării crizei refugiaților ucraineni.

Astfel, cca 1,08 milioane de lei au fost repartizate angajaților structurilor teritoriale de asistență socială, antrenate direct în procesul de gestionare a fluxului migrațional de refugiați în perioada aprilie-iunie 2022. Alte 3,5 milioane lei vor fi distribuite APL de nivelul II și cca 1,2 milioane – APL de nivel I, pentru întreținerea Centrelor de plasament pentru refugiați. Cu același scop, Ministerului Muncii și Protecției Sociale îi vor fi alocate cca 2,6 milioane de lei, iar Ministerului Culturii – alte 296,1 mii de lei.

În legătură cu sistarea activității de bază a C.I.E. „Moldexpo” S.A. și lipsa surselor de venit, membrii CSE au dispus ca Ministerul Muncii și Protecției Sociale să acopere cheltuielile de salarizare a personalului antrenat în gestionarea Centrului de plasament temporar pentru refugiați din cadrul instituției.

În scopul asigurării Republicii Moldova cu produse petroliere, membrii CSE au decis să extindă punctele vamale, prin care e permis importul produselor petroliere prin intermediul mijloacelor de transport auto.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE