În luna martie remunerarea medie a unui salariat a constituit cu 8,1 % mai mult decât în luna martie a anului trecut, acesta fiind de 2857,5 lei, arată datele Biroului Național de statistică.
În sfera bugetară salariul mediu a constituit 2505,8 lei, şi a crescut cu 8,7% faţă de perioada similară a anului trecut. În sectorul real salariul mediu lunar a înregistrat 3059,9 lei, fiind în creştere cu 7,7%.
Astfel, cel mai mare salariu l-au primit angajații din domeniul finanțelor, circa 5 600 lei, iar cel mai mic salariu a fost al agricultorilor și silvicultorilor, acesta constituind 1447 lei.
Potrivit datelor statistice, de la începutul anului salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a s-a majorat cu 6, 7 %, din sfera bugetară cu 10,2% iar în sectorul real al economiei cu 5,1% mai mult decât în perioada similară 2009.