Aproape 100 de sportivi din 22 de țări participă în aceste zile la turneul open al Campionatului European individual de șah, rezervat veteranilor. La evenimentul care are loc la Plovdiv (Bulgaria) sunt prezenți și trei sportivi din Moldova: Boris Nevednicii, Victor Romcovici și Victor Socolov.
În prima rundă disputată luni, favoritul numărul 32 al concursului open, Boris Nevednicii (coeficient ELO 2209) s-a confruntat cu rusul Iuri Iakovlev (1924) și a obținut prima victorie. A învins în debut și conaționalul lui Nevednicii, Victor Romcovici (2144) care de asemenea a jucat cu un sportiv cu un rezultat mai modest în clasamentul internațional, rusul Ian-Martin Raondi (1705). Doar Victor Socolov, care nu este cotat în raytingul internațional a obținut remiză în etapa de luni, în disputa cu puternicul bulgar Georgi Popov (2099).
În a doua etapă, Boris Nevednicii a jucat cu favoritul nur.7, marele maestru internațional din Bulgaria, Petar Velikov și, din păcate, a pierdut. Și Romcovici a înregistrat înfrângere marți dimineața, fiind învins de rusul Viktor Boiarinov (2343). La această oră, al treilea moldovean de la turneu, Victor Socolov, joacă împotriva altui adversar rus, Vladimir Karasev.
Meciurile rundei a treia se vor disputa miercuri dimineață.

