Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate a venit cu o reacție după ce Consiliul Superior al Procurorilor au anunțat rezultatele concursului desfășurat pentru selectarea viitorului șef al Procuraturii Anticorupție.
„În cazul în care candidata va fi acceptată de procurorul general, sper că va reuși să facă ordine în Procuratura Anticorupție. Să avanseze pe investigarea dosarelor de rezonanță, inclusiv prin colaborarea cu oficiul procurorului european și cu procuraturile din alte state și să elibereze această instituție de procurorii compromiși, care încă mai sunt acolo și care nu vor mai rezista mult odată ce regulile de joc se vor schimba!”, spune Olesea Stamate.
Deputata PAS, Olesea Stamate a ținut să precizeze că ”în Procuratura Anticorupție activează și procurori onești și profesioniști, care sper că se vor bucura că, de acum încolo, vor avea mâna liberă să facă tot ce le stă în puteri să-i atragă la răspundere pe marii corupți”.
Menționăm că Consiliul Superior al Procurorilor a decis să propună procurorului general interimar pentru numirea în funcție de procuror șef Anticorupție pe Veronica Dragalin.
La scurt timp după ce au fost anunțate rezultatele, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco a felicitat-o pe Veronica Dragalin, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
”Consiliul Superior al Procurorilor a hotărât că Veronica Dragalin este câștigătoarea concursului pentru funcția de Procuror-șef al Procuraturii Anticorupție. Candidatura Veronică Dragalin va fi înaintată Procurorului General interimar pentru numirea în funcție. Felicitări doamnei Dragalin pentru prestația excelentă avută atât la etapa preselecției în fața comisiei speciale, cât și la cea a selecției în fața Consiliului”, a scris Litvinenco..