Preşedintele țării, Nicolae Timofti, a finalizat astăzi consultările cu fracţiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. La consultări au participat toate fracţiunile parlamentare.
În cadrul consultărilor, o singură candidatură a fost avansată pentru funcția de prim-ministru, cea a lui Chiril Gaburici, din partea grupului parlamentar al PLDM. Astfel, Nicolae Timofti va analiza toate opțiunile exprimate și va lua în curând decizia. Ureamză ca șeful statului să semneze decretul de înaintare a candidatului pentru funcția de prim-ministru.
Amintim, că șeful statului a reluat consultările cu fracțiunile parlamentare, după ce joi, Parlamentul nu a acordat vot de încredere Guvernului propus de candidatul Iurie Leancă.
Menționăm, că potrivit Constituției, pentru formarea noului Guvern este prevăzut termenul de 3 luni, după ce la 9 decembrie fostul Guvern și-a încheiat activitatea.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE