Doi bărbați au fost condamnați la 16 ani şi respectiv 3 ani şi 6 luni de închisoare, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Potrivit procurorilor, unul dintre bărbaţi a fost condamnat pentru tîlhărie, jaf, uzurparea de calităţi oficiale şi evadarea din locurile de deţinere.
Astfel, în iarna anului 2011, condamnatul a atacat două tinere în capitală de la care a sustras poşetele, cauzîndu-le prejudicii materiale în sumă de 4600 lei şi respectiv 3290 lei.
Fiind reţinut pentru infracţiunea comisă, în timp ce era escortat din penitenciarul nr.13 spre Curtea de Apel, bărbatul a evadat din automobilul escortei.
De asemenea, procurorii au prezentat în instanţa de judecată probe că cei doi condamnaţi, dobândind o uniformă de poliţist, un pistol cu gaze, mănuşi şi bandă adezivă, în februarie 2011, sub pretextul căutării unui infractor, au pătruns într-un apartament din com.Tohatin. Infractorii l-au atacat pe proprietarul apartamentului, l-au bătut, l-au legat, după ce i-au sustras bani, bunuri materiale şi bijuterii din aur în sumă de peste 60 mii lei.
Instanţa de judecată pentru favorizarea infracţiunii de tîlhărie şi uzurparea de calităţi oficiale i-a stabilit pedeapsa celui de-al doilea bărbat - 3 ani şi 6 luni închisoare.
Procurorii vor ataca în Curtea de Apel sentinţa în privinţa inculpatului ale cărui acţiuni au fost recalificate de instanţa de judecată în favorizarea infracţiunii de tîlhărie.