Rusia ar putea deschide mai multe şcoli în Transnistria, dar şi o reprezentanţă a Agenţiei pentru colaborare cu concetăţenii (Rossotrudnicesvo), a declarat joi preşedintele comitetului pentru relaţiile cu statele CSI, din cadrul Dumei de Stat, Leonid Sluţkii, în urma unor audieri ale liderului separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk.
“Noi trebuie să deschidem nu doar un consulat general, dar şi o reprezentanţă a Rossotrudnicestvo, trebuie să majorăm numărul de şcoli ruse şi de profesori ruşi care să lucreze în Transnistria”, a declarat Sluţkii, citat de ITAR-TASS. El şi-a exprimat încrederea că vor fi găsite soluţii ca relaţiile cu autorităţile din regiune să devină mai consistente.
Evghenii Şevciuk le-a solicitat joi deputaţilor ruşi să întreprindă acţiuni pentru a fi deschis un consulat al Rusiei la Tiraspol. “În Transnistria sunt mai mulţi cetăţeni ruşi decât în Moldova, dar nu pot beneficia de servicii consulare pentru că nu există un consulat”, a declarat Şevciuk. Potrivit acestuia, autorităţile de la Chişinău ar împiedica deschiderea unui consulat la Tiraspol.
Problema deschiderii unui consulat al Rusiei la Tiraspol este discutată tot mai intens în cadrul relaţiilor bilaterale dintre Chişinău şi Moscova. Vlad Filat a declarat recent că nu vede o problemă în această privinţă, iar ambasadorul rus, Farit Muhametşin, a declarat recent la Tiraspol că acesta ar putea fi deschis până la sfârşitul anului.