Procuratura Generală va investiga cum au apărut în presă documentele ridicate în timpul percheziției efectuate la domiciliul fostului șef de stat, Igor Dodon. Asigurarea vine din partea procurorului general interimar, Dumitru Robu.

În cadrul unor declarații de presă, Dumitru Robu a menționat că "persoana care nemijlocit a fotografiat și ulterior a făcut publică poza, va fi sancționată".

Amintim că, în dimineața zilei de 24 mai, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul fostul președinte socialist al R. Moldova, Igor Dodon. Acolo a fost ridicată o recipisă, în care se menționează faptul că o persoană a primit de la Galina Dodon, soția lui Igor Dodon, suma de 25 de mii de euro în calitate de avans pentru utilaje de bucătărie.

Într-un mesaj transmis din izolator, și făcut publica pe pagina de socializare a fostului președinte, Dodon s-a arătat indignat de faptul că membrii grupului de urmărire penală au scurs în presă fotografii din timpul perchezițiilor.

„La domiciliul meu (casa de la Buiucani) nu au fost depistate decât câteva mii de euro care au confirmare documentală și provin din veniturile mele salariale (peste 1 milion de lei în ultimele 12 luni). A fost găsită și o recipisă semnată de soția mea, pentru un set de mobilier, în baza unui avans legal oferit și stins transparent. Această recipisă a fost fotografiată pe ascuns de unul din membrii grupului de urmărire penală și aruncată în mass media în 5 minute . Înțeleg că pe acest incident nu s-a autosesizat nimeni. Celelalte insinuări, nu corespund realității și vor fi ușor demontate în cadrul procesului de judecată”, a menționat Igor Dodon.

Amintim că Igor Dodon a fost reținut pe 24 mai. El este acuzat de îmbogățire ilicită, trădare de patrie, finanțare ilegală a partidului și corupție pasivă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE